Oasele strămoșilor noștri rămân tăcute. Așadar, cum am putea să ne imaginăm cum sunau primele noastre limbi? Paleoantropologii studiază milioane de ani de dovezi fosile pentru a încerca să reconstruiască vocile trecutului.
Limbajul uman este unic între toate formele de comunicare din lumea animală. Din câte știm, noi – și doar noi – suntem capabili să ne transformăm gândurile și experiențele într-un vocabular de simboluri mentale pe care apoi le putem rearanja și recombina pentru a exprima idei noi și pentru a transmite sens altor oameni.
Începuturile limbajului rămân însă învăluite în mister. Oamenii de știință adună treptat indicii din milioane de ani – de la o imagine mai clară începe să se contureze.
Există două teorii principale despre modul în care a apărut limbajul.
Prima susține că limbajul a apărut brusc, odată cu evoluția inteligenței umane, în momentul în care oamenii au dobândit capacitatea de a avea gânduri abstracte și simbolice. Până de curând, cercetătorii credeau că acest lucru s-a întâmplat în Europa acum aproximativ 40.000 de ani.
Însă descoperiri recente de artă abstractă și unelte lucrate manual – găsite în diverse regiuni ale lumii – pun sub semnul întrebării această ipoteză și sugerează că momentul ar putea fi mult mai vechi, cu milioane de ani și mii de kilometri distanță.
„Majoritatea lucrurilor pe care le exprimăm sunt abstracte: emoții, proiecte, obiecte pe care nu le avem direct în fața ochilor”, explică un paleoantropolog. „Limbajul presupune în mod necesar abstracție și imaginație atât pentru vorbitor, cât și pentru cel care ascultă”.
Desigur, gândurile nu se fosilizează. Pentru a identifica momentul în care ar fi putut apărea gândirea abstractă, oamenii de știință caută indicii arheologice – dovezi fizice precum picturile rupestre sau uneltele din piatră realizate manual.
Un arheolog studiază evoluția cogniției și a gândirii complexe prin dezvoltarea „toporului de mână”, o unealtă din piatră apărută pentru prima dată în urmă cu aproximativ 1,8 milioane de ani.
„Topoarele de mână sunt interesante deoarece reprezintă prima dată când vedem impunerea deliberată a unei forme”, spune el. „Pentru a impune o formă, trebuie să ai deja o idee despre cum ar trebui să arate acea formă. Iar faptul că putem păstra această idee în minte înseamnă că avem capacitatea de a imagina”.
Această capacitate de gândire abstractă ar putea sta și la baza limbajului. De exemplu, cuvântul „copac”. „Cuvântul nu are o relație directă cu obiectul, așa cum are un semn sau un simbol. Așadar, eticheta trebuie să capete sens printr-o înțelegere comună în interiorul unui grup cultural. Când eu spun copac, tu știi că este un copac.”
Capacitatea de a vorbi despre idei, despre trecut și despre vi