„Asta s-a făcut cu scopul de a tergiversa iar examinarea cauzei”. O nouă ședință de judecată în dosarul de trădare de patrie al lui Creangă: fostul angajat al Parlamentului, în instanță

„Asta s-a făcut cu scopul de a tergiversa iar examinarea cauzei”. O nouă ședință de judecată în dosarul de trădare de patrie al lui Creangă: fostul angajat al Parlamentului, în instanță

Examinarea dosarului în care fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, este acuzat de trădare de patrie continuă la Judecătoria Chișinău. Vineri, 4 septembrie, a avut loc o nouă ședință de judecată, la care s-a prezentat și inculpatul, după o absență de câteva luni. În timpul ședinței, potrivit apărării lui Ion Creangă, acesta a solicitat recuzarea judecătorului Veaceslav Cernalev, după ce nu i s-ar fi permis să se expună asupra unei referințe înaintate la rechizitoriu. Procurorul de caz, Dumitru Ștefîrță, susține, însă, că solicitarea „s-a făcut cu scopul de a tergiversa iar examinarea cauzei”. Cererea de recuzare urmează să fie examinată de un alt judecător.

Tot în ședința de astăzi, procurorul de caz a prezentat „toate probele scrise” și a solicitat termen pentru ca, la următoarea ședință, să fie asigurată prezența martorilor acuzării. Dumitru Ștefîrță a precizat că este vorba despre trei martori, funcționari care au activat sau activează în cadrul Parlamentului.

„(…) În ședința următoare va fi asigurată prezența martorilor pentru a fi audiați. Am solicitat termen ca să asigur prezența: să-i citez. În lista probelor acuzării sunt trei martori. Sunt angajați ai Parlamentului, funcționari activează, au activat în cadrul Parlamentului (…). Am solicitat termen pentru a vedea cine este disponibil, cine nu (…)”, a subliniat procurorul.

Întrebat care este motivul pentru care clientul său a înaintat cererea de recuzare a judecătorului Cernalev, Gheorghe Ionaș, unul dintre avocații lui Ion Creangă, a spus că inculpatul nu a fost lăsat să se expună asupra unei referințe la rechizitoriu.

Promo

„Recuzarea judecătorului a fost solicitată de domnul Ion Creangă. Dumnealui a înaintat o referință la rechizitoriu, iar instanța de judecată nu i-a oferit posibilitatea de a se expune asupra referinței: argumentele sale cu privire la învinuire și rechizitoriu. În prevederile articolului 364 este indicat că inculpatul este în drept să înainteze o referință la rechizitoriu (…). Dumnealui a depus în formă scrisă o asemenea referință la rechizitoriu, a solicitat să se expună asupra acestei referințe, dar instanța nu i-a acordat această posibilitate. A cerut recuzarea instanței. Instanța a continuat procesul, indicând apărării că această solicitare de recuzare să fie formulată în formă scrisă și depusă prin intermediul Cancelariei,