Unde se află Moldova pe harta economică a Europei

Unde se află Moldova pe harta economică a Europei

Economia Republicii Moldova ar fi de aproximativ 0,1% din produsul intern brut al Uniunii Europene, potrivit unei comparații pentru anul 2025. PIB-ul Republicii Moldova a fost de circa 20,35 miliarde de dolari, echivalentul a aproximativ 18 miliarde de euro, în timp ce economia UE a ajuns la 18.800 de miliarde de euro.

Astfel, ca pondere în economia europeană, Republica Moldova s-ar afla aproximativ la nivelul Maltei, statul membru cu cea mai mică economie din Uniunea Europeană.

Comparativ, România are o economie mult mai mare. În 2025, aceasta a ajuns să reprezinte aproximativ 2% din PIB-ul UE, în creștere de la circa 0,8% în 2005. Astfel, în două decenii, ponderea economiei romînești în economia europeană a crescut de două ori.

Potrivit datelor Eurostat, România se află printre statele care și-au dezvoltat cel mai mult poziția economică în UE în ultimii 20 de ani.

Cea mai mare creștere a fost înregistrată de Polonia, a cărei pondere a urcat de la 2,6% în 2005 la 4,9% în 2025. Irlanda și-a majorat ponderea cu 1,4 puncte procentuale, iar România cu aproximativ 1,2 puncte.

La polul opus, Italia și Franța au pierdut cel mai mult din ponderea lor în economia UE. Italia a coborît de la 15,6% la 12%, iar Franța de la 18,4% la 15,9%.

Germania rămîne cea mai mare economie a Uniunii Europene, cu 24,1% din PIB-ul blocului, urmată de Franța, Italia și Spania. Împreună, cele patru state generează aproximativ 61% din economia UE.