Republica Moldova participă, în premieră, la Premiile New European Bauhaus: finanțare europeană pentru comunități durabile

Republica Moldova participă, în premieră, la Premiile New European Bauhaus: finanțare europeană pentru comunități durabile

Republica Moldova intră în competiția europeană de idei care transformă comunitățile. Pentru prima dată, țara noastră este eligibilă pentru Premiile New European Bauhaus (NEB), o inițiativă a Comisiei Europene care premiază proiecte frumoase, sustenabile și incluzive. Ediția 2026 este deja deschisă, iar aplicațiile pot fi depuse până la 17 martie 2026, ora 19:00 CET, cu șansa de a obține finanțare de până la 20.000 euro și vizibilitate internațională.

Prin această competiție, actorii locali beneficiază de sprijin financiar european, mentorat strategic și expunere internațională, contribuind astfel la dezvoltarea urbană și rurală într-un mod durabil, incluziv și centrat pe comunitate.

NEB sprijină domenii precum economia circulară și inovația sustenabilă, consolidarea democrației locale și a incluziunii sociale, rolul patrimoniului cultural în transformarea comunităților și inițiativele care accelerează implementarea valorilor NEB.

Proiectele se depun online, prin a competiției, până la 17 martie 2026, ora 19:00 CET. Detalii despre procesul de aplicare sunt disponibile în , publicat pe platformă.

În ediția 2026 vor fi premiați 13 câștigători, inclusiv două premii acordate prin vot public și un premiu special pentru reziliența apei, precum și un premiu internațional dedicat Japoniei și Braziliei. Fiecare proiect câștigător va primi până la 20.000 euro, iar încă 14 finaliști vor primi câte 5.000 euro fiecare.

Votul public se va deschide în timpul celei de-a treia ediții a , care va avea loc în perioada 9-13 iunie anul acesta, iar câștigătorii vor fi anunțați în cadrul unei ceremonii dedicate premiilor NEB în toamna anului 2026.

Pe lângă premiul financiar, finaliștii vor beneficia de un program de accelerare care include mentorat strategic, coaching personalizat și suport de comunicare, oferind un impuls important pentru dezvoltarea și extinderea proiectelor.

Noutatea acestei ediții este Premiul special „Water Resilience”, dedicat proiectelor care abordează provocările legate de gestionarea resurselor de apă, un subiect relevant și pentru comunitățile din Moldova.

Despre NEB

Premiile New European Bauhaus (NEB) celebrează proiecte și idei inovatoare care reflectă valorile NEB – sustenabilitate, incluziune și frumusețe. În cinci ediții, competiția a atras peste 5.000 de aplicații și a acordat 1,54 milioane de euro pentru 72 de câștigători. Premiile inspiră regiuni, orașe și localități să adopte principiile NEB, să încurajeze participarea tinerilor și dialogul între generații.

Lansată în

Republica Moldova

Republica Moldova este un stat suveran din Europa de Est, care și-a câștigat independența față de Uniunea Sovietică în 1991. Istoria sa este strâns legată de Principatul Moldovei medievale, iar pe teritoriul său se află vestigii arheologice din epoca romană, precum și mănăstiri și cetăți medievale, cum ar fi Mănăstirea Căpriana sau Cetatea Soroca. Țara este cunoscută pentru tradițiile sale viticole îndelungate și pentru patrimoniul cultural bilingv (românesc și rus).

Comisia Europeană

Comisia Europeană este una dintre principalele instituții ale Uniunii Europene, având rolul de a propune legislație, a aplica deciziile UE și a gestiona politicile comune. A fost înființată în 1958 prin Tratatul de la Roma, funcționând ca un guvern executiv independent care reprezintă și apără interesele Uniunii în ansamblu.

Japonia

Japonia este o țară insulară din Asia de Est, cu o istorie milenară și o cultură distinctă, profund influențată de perioadele feudale ale samurailor și de izolarea istorică a erei Edo. Azi este renumită pentru sintetizarea tradiției, precum templele budiste și grădinile zen, cu inovația tehnologică modernă și cultura pop globală (anime, manga).

Brazilia

Brazilia este capitala federală a Braziliei, construită intenționat în interiorul țării și inaugurată în 1960 pentru a stimula dezvoltarea regiunii centrale. Orașul este celebru pentru arhitectura modernistă inovatoare și planul urbanistic în formă de avion, creat de Lúcio Costa și Oscar Niemeyer, fiind inclus în patrimoniul mondial UNESCO.