Doi cetățeni ai R. Moldova, învinuiți că fac parte dintr-o grupare suspectată de producerea și traficul de droguri, au fost trimiși în judecată. Cei doi, cu vârste de 51 și 36 de ani, sunt primii membri ai grupului trimiși în instanță.
Potrivit anchetei, în cadrul investigației au fost reținute, în total, 16 persoane, inclusiv în Cehia, România, Ungaria și Bulgaria. Grupul ar fi fost destructurat cu sprijinul Europol și Eurojust.
Cei doi cetățeni moldoveni ar fi avut roluri diferite în activitatea grupului. Unul dintre ei ar fi fost responsabil de producerea drogurilor într-unul dintre cele două laboratoare din Moldova, iar celălalt – de transportarea acestora.
Promo
În cazul bărbatului acuzat de transportare, măsura preventivă a fost contestată, însă acesta a fost plasat în arest la domiciliu. Celălalt bărbat se află în continuare în custodia statului.
Ce au ridicat oamenii legii
Operațiunea a avut loc în noiembrie 2025, în urma a 18 percheziții desfășurate în Moldova, Cehia, Ungaria și România. În Moldova au fost ridicate 5 kg de metamfetamină, 40 kg de pastile cu conținut de efedrină, aproximativ 70 kg de reziduuri chimice, precum și substanțe și precursori chimici despre care anchetatorii susțin că puteau fi utilizați la producerea metamfetaminei.
Au mai fost ridicate echipamente, două automobile, dispozitive electronice și bani.
În Ungaria, oamenii legii au identificat un laborator în care au fost găsite substanțe chimice și metamfetamină, iar în Cehia au fost confiscate un kilogram de metamfetamină și bani despre care polițiștii susțin că provin din vânzarea drogurilor.
Potrivit anchetatorilor, drogurile erau ascunse în compartimente special amenajate ale automobilelor sau în colete. Cantitatea transportată într-un singur mijloc de transport varia între 3 și 8 kilograme.
În acest dosar, „drogurile au fost ridicate, fără să ajungă la consumatori”.
Pentru traficul de droguri în circumstanțele menționate, Codul penal prevede pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 15 ani și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pentru o perioadă de la 2 la 5 ani.
Cei doi beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri definitive.