Cânepa industrială ar putea ocupa suprafețe tot mai mari în Republica Moldova, însă extinderea culturilor depinde de dezvoltarea capacităților de procesare și de posibilitatea valorificării producției.
Potrivit oficialului, majorarea suprafețelor cultivate trebuie să fie corelată cu existența unităților de procesare, astfel încât fermierii să aibă siguranța că își pot comercializa producția și obține venituri avantajoase. S-a menționat că industria nu trebuie să se limiteze doar la producția de ulei din cânepă, ci să includă și fabricarea fibrei, nanofibrei, pozderiei, CBD-ului sau a făinii din cânepă utilizabile în industrie.
Pentru anul 2026, autoritățile estimează o extindere de până la aproximativ 3.500 de hectare cultivate cu cânepă industrială. Totuși, suprafața finală va depinde de disponibilitatea semințelor și de mai mulți factori tehnici și logistici.
În acest context, s-a precizat că în Republica Moldova nu există încă producere locală de semințe de cânepă industrială. Potrivit acestuia, prin intermediul Centrului Național de Cercetare și Producere a Semințelor sunt testate două soiuri din Ucraina și unul din România, pentru a evalua posibilitatea cultivării acestora în condițiile locale.
De asemenea, s-a adăugat că fermierii pot importa semințe din alte state, conform cadrului legal existent. Legea 68 privind semințele permite utilizarea soiurilor care nu sunt incluse în catalogul național, dacă acestea figurează în cataloagele europene. După încheierea însămânțărilor, până la finalul lunii mai, autoritățile vor avea o imagine mai clară privind suprafețele cultivate cu cânepă industrială în Republica Moldova pentru anul 2026.